Tot ce trebuie să știi despre sistemul e-Factura, prin care se vor emite și prelua facturi electronice, din 1 ianuarie 2024

Tot ce trebuie să știi despre sistemul e-Factura, prin care se vor emite și prelua facturi electronice, din 1 ianuarie 2024
Publicat: 12/12/2023, 22:36
Actualizat: 13/12/2023, 13:15

Ministerul Finanţelor transmite, marţi seară, Ghidul e-Factura, cu informaţii esenţiale pentru contribuabili, în contextul implementării cu caracter obligatoriu a sistemului RO e-Factura de la 1 ianuarie 2024, pentru toate livrările de bunuri şi prestările de servicii care au loc în România, realizate în relaţia business-to-business (B2B).

Astfel, Ministerul Finanțelor a publicat un ghid care oferă toate informațiile utile celor care vor folosi e-Factura. Ghidul este disponibil AICI.

Procesul de implementare e-Factura va fi realizat în două etape, astfel:

În prima etapă, în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024, operatorii economici – persoane impozabile stabilite în România, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA, au obligația să raporteze în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura toate facturile emise în relația B2B și în relația cu instituțiile publice, altele decât cele efectuate în relația B2G, pentru care există obligația utilizării Ro e-Factura începând cu data de 01 iulie 2022.

De asemenea, operatorii economici persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scopuri de TVA în România au obligația, începând cu 1 ianuarie 2024, să raporteze în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura toate facturile emise în relația B2B pentru livrări de bunuri și prestări de servicii care au locul livrării sau prestării în România.

Următoarele operațiuni sunt exceptate de la obligația utilizării sistemului național privind factura electronică RO e-Factura:

  • livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către furnizor sau de altă persoană în contul său
  • livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său, cu excepția bunurilor transportate de cumpărătorul însuși și care sunt folosite la echiparea ori alimentarea ambarcațiunilor și a avioanelor de agrement sau a oricărui altui mijloc de transport de uz privat
  • livrările intracomunitare de bunuri.

Facturarea electronică nu se aplică în situația prevăzută de art.6 din OUG nr.120/2021, cu modificările și completările ulterioare.

Furnizorii, persoane impozabile stabilite în România, pentru operațiunile efectuate în relația B2B, persoane impozabile stabilite în România pentru operațiunile efectuate în relația cu instituții publice, altele decât cele efectuate în relația B2G, și persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scopuri de TVA în România, sunt obligați să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art.319 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situației în care atât furnizorul/prestatorul, cât și destinatarul sunt înregistrați în Registrul RO e-Factura.

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal.

Nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, definiți potrivit legii, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiți potrivit legii, și cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.

Prin excepție, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura nu se sancționează.

În a doua etapă, începând cu data de 01.07.2024, emitenții facturilor electronice au obligația de transmitere a acestora către destinatari utilizând sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.

Începând cu data de 1 iulie 2024, pentru operațiunile realizate între persoane impozabile stabilite în România conform art.266 alin.(2), sunt considerate facturi numai facturile care îndeplinesc condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021. Utilizarea facturii electronice face obiectul acceptării de către destinatar, cu excepția facturilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.120/2021, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, primirea și înregistrarea de către destinatari – persoane impozabile stabilite în România conform art.266 alin. (2) din Codul fiscal, a unei facturi emise de operatori economici stabiliți în România, în relația B2B, fără a fi transmisă prin sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, constituie contravenție și se sancționează cu o amendă egală cu cuantumul TVA înscris în factură.

Marcel Boloş: E-factura este un instrument în care am mare încredere că va consolida eforturile noastre de a proteja bugetul public

Într-un mesaj postat pe Facebook, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă că E-factura „va consolida eforturile de a proteja bugetul public”, fiind o metodă de a verifica tranzacţiile financiare.

„E-factura este un instrument în care am mare încredere că va consolida eforturile noastre de a proteja bugetul public şi de a asigura o concurenţă echitabilă între contribuabili. Este o metodă prin care ne asigurăm că tranzacţiile respectă reglementările fiscale şi nu sunt supuse manipulărilor frauduloase”, a scris, marţi seară, pe Facebook, ministrul Finanţelor.

Marcel Boloş precizează că, prin impunerea facturării electronice, ”eliminăm riscul utilizării facturilor false sau duplicate, deoarece fiecare tranzacţie este înregistrată în mod unic”.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temperatura optimă în casă. La câte grade recomandă medicul specialist să setezi centrala termică pentru...
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!'...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Cum va reacționa Ucraina dacă Maia Sandu pierde alegerile și Republica Moldova intră sub controlul...
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar...
O profesoară de liceu riscă 15 ani după gratii după ce s-a aflat că avea...
RAPORT: Europenilor ar trebui să li se spună să-și facă provizii, în caz de război...
Cum se simte Adi Nartea la 6 ani de la extirparea tumorii?! Ce face cu...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
16 români sunt dați dispăruți în Spania, în urma inundațiilor! MAE verifică informațiile cu privire...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Care este valoarea celui mai mare IQ înregistrat în lume în 2024? Terence Tao deţine...
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Dispare Celentano din Las Fierbinți?! Anunțul teribil al lui Adrian Văncică: Bă băiatule, ți se...
Surpriza din servieta diplomat. Marele secret al lui Nicolae Ceaușescu
Cum au arătat Sorin Brotnei și soția lui în ziua nunții. Imagini inedite cu mireasa...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
VIDEO Mama Andreei Tonciu, despre infidelitatea soțului. Cum a aflat aceasta că a fost înșelată...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
De ce caii sunt considerați „un fel de Internet antic”